Home » D:News » De ce a fost eliminată restricția de vârstă pentru vaccinul împotriva COVID-19 de la AstraZeneca

De ce a fost eliminată restricția de vârstă pentru vaccinul împotriva COVID-19 de la AstraZeneca

De ce a fost eliminată restricția de vârstă pentru vaccinul împotriva COVID-19 de la AstraZeneca
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 10.03.2021

Autoritățile au renunțat la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, anunță, reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), astfel că și cei peste 55 de ani pot folosi serul.

„În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca”, anunță, CNCAV.

Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului.

Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi

„Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză”, arată sursa citată.

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca.

Al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil în statele membre ale UE

Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață, potrivit Mediafax.

Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase